Skiathos – o insula cosmopolita

Autor: Cristina Pacurar

Sursa: amfostacolo.ro

 

Prin luna aprilie, cand am trimis o solicitare agentiei site-ului pentru un sejur de 7 nopti in Skiathos, incepand cu 30 mai, nici macar nu banuiam care va fi oferta. In loc de obisnuita lista de hoteluri cu preturile aferente, am primit un telefon de la Cornel care imi propunea sa imi schimb putin planurile de vacanta si sa ma alatur unui mic grup de ziaristi si oameni de televiziune, pentru a descoperi alaturi de ei frumusetea insulelor Skiathos si Skopelos si, evident, pentru a vi le face cunoscute si voua, la intoarcere.

 

Plaja Koukounaries

Nu am stat prea mult pe ganduri si am acceptat, mai ales ca singurul ,,sacrificiu’’ pe care trebuia sa il fac era sa imi fragmentez vacanta si in loc de 7 nopti in Skiathos sa petrec doar 3 nopti acolo, iar pentru urmatoarele 4 sa ma mut pe Skopelos, o insula vecina si mai putin cunoscuta turistilor romani, pentru care, incepand din aceasta vara, a fost introdusa cursa charter cu plecare din Bucuresti, Cluj si Timisoara.

 

Plaja Lalaria

Bineinteles ca dupa ce a trecut euforia momentului am realizat ce responsabilitate imi apasa pe umeri, pentru ca, spre deosebire de ceilalti invitati eu nu sunt jurnalist, dar am fost mandra sa ma transform, pentru o saptamana, in ziarist, reprezentant al site-ului nostru si o sa incerc sa va prezint in detaliu, cu multe poze, frumusetea celor doua insule, care sunt atat de frumoase si totusi atat de diferite. Asa ca… hai la drum! :)

 

Plaja Mandraki

Aventura a inceput pe 30 mai la ora 6.30 dimineata, cand m-am alaturat micului grup pe aeroportul Otopeni, pentru a ne imbarca in avionul ce decola la ora 8.30, urmand sa aterizeze, dupa un zbor de 1 ora si 50 minute pe micul aeroport din Skiathos.

 

Orasul Skiathos

Dupa ce i-am cunoscut pe viitorii mei parteneri de calatorie, care aveau sa imi devina, in scurt timp, foarte buni prieteni, ne-am indreptat catre ghiseul de check-in, pentru a preda bagajele. Desi se formase o coada destul de mare, totul a mers rapid si fara probleme. In fata ghiseului era un reprezentant al agentiei, care avea o lista pe care erau trecuti toti turistii ce urmau sa se urce la bordul avionului.

 

Citeste continuarea pe amfostacolo.ro!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *