Restaurante europene: Il Cerchio D’Oro, MSC Fantasia

Autor: Grig Bute
Sursa: catavencii.ro

 

Trebuie să recunosc din start că mi-e aproape imposibil să menționez adresa exactă a restaurantului european din episodul de azi. Și asta nu fiindcă m-aș fi îmbătat și aș fi uitat unde e, ci pentru că, atunci cînd am mîncat acolo, Il Cerchio D’Oro era undeva între Genova și Cannes, iar ca să fie localizat cu precizie în acest moment ar fi nevoie de un radar care să scaneze apele internaționale ale Mediteranei.

 

restaurant Cerchio d'Oro MSC Fantasia

 

Și accesul în interiorul lui se poate dovedi un pic dificil: trebuie să iei liftul pînă pe Puntea 6 a vasului de croazieră MSC Fantasia și să-l cauți în partea din spate – la pupa, ca să ne orientăm corect în spațiu –, sau să întrebi un membru al echipajului. Bineînțeles, după ce-ai îndeplinit condiția necesară și nesuficientă de a te afla la bord. Nesuficientă, pentru că ținuta în restaurant e obligatorie: rochie de seară, respectiv, măcar pantalon și sacou. Abia după ce îndeplinești toate condițiile astea, poți intra. Însă doar în intervalul orar desemnat pe cardul personal de îmbarcare.

femeie nava croaziera

 

Am fost, deci, eligibil pentru o cină în Il Cerchio D’Oro după ce am bifat pe rînd cerințele, la fel ca majoritatea grupului de jurnaliști și agenți de turism invitat acum vreo lună de Aerotravel, partenerul român al MSC, pentru o minicroazieră de test pe ruta Genova – Cannes – Palma de Mallorca – Barcelona. Spun majoritatea grupului pentru că întîrziaților care au ratat fereastra temporală alocată nouă (18,30-18,45) ……

 

Citeste continuarea pe catavencii.ro!

 

 

2 gânduri despre „Restaurante europene: Il Cerchio D’Oro, MSC Fantasia”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *